În urmă cu 20 de
ani și câteva luni călcam emoționată pentru prima dată pragul clasei în care
urma să îmi petrec următorii 4 ani. Clasa era frumos decorată, pe bănci ne
așteptau manualele, frumos stivuite, iar deasupra lor era câte o floare. Ne-am
așezat cuminți în bănci, fiecare unde a simțit că îl trage inima, și am început
să răsfoim timizi cărțile. Curiozitatea era mare, cu toții visam să învățăm să
citim, să scriem, să fim mari.
Anul școlar
2014-2015 a debutat însă fără această plăcere pentru copii, a început cu un
scandal imens și cu lipsa manualelor în clase. Am refuzat la acea vreme să
scriu despre acest eveniment, deoarece la cald lucrurile se văd altfel, iar la
rece opiniile se cern mai bine. Un semestru întreg am așteptat și am observat
reacțiile cadrelor didactice, ale mai marilor din Ministerul Educației și, mai
ales, ale copiilor. Nu pot să spun că nu am fost extrem de dezamăgită. Am
urmărit cu vădit interes și evoluția claselor pregătitoare, așa-numita clasă 0,
dar și implementarea ideii de manuale digitale pentru copii. Mereu am spus că a
fi cadru didactic dedicat vocației tale este extrem de greu, deoarece nu ține
doar de tine și de voința ta, ci sunt implicați atâția factori externi! Dar să
le luăm pe rând…
Clasa
pregătitoare e o clasă normală cu programă încărcată. Copiii pot rămâne cu
traume, simțindu-se incapabili să-i facă față.
După normele
metodologice, adică ceea ce spune Ministerul că ar trebui să se întâmple, în
clasa pregătitoare nu se stă mai mult de 30-35 minute în bănci (oricum nu
rezistă copiii mai mult de atât, doar au 5 – 6 ani!). După, se pot juca,
socializa. Temele și calificativele nu sunt prevăzute. Teoretic, e o clasă
intermediară între grădiniță și școală (clasa I), când copiii ar trebui să se
acomodeze treptat vieții de elev (mulți copii săreau peste grădiniță și nu erau
obișnuiți să urmeze anumite reguli de conduită) și să învețe mai multe lucruri
despre mediul înconjurător, despre animale, anotimpuri, cum să se comporte
civilizat, cum să combine culorile, cum să cânte și să danseze. După programă,
la sfârșitul clasei pregătitoare NU trebuie nici să știe să citească, nici să
scrie. Practic, vor ști cu toții acest lucru. Și astfel, dintr-un beneficiu
pentru copii, clasa pregătitoare se transformă într-o corvoadă.
Articol de: Patricia Lidia
Vezi continuarea pe:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu